Echipa de povestaşi

Se compune din:

Maria Balabaş


Maria Balabaş este unul dintre acele personaje pe care nu ştii exact cum să le defineşti: mai mult fragment decât linie continuă, mai multă culoare decât metodă de lucru. Părinţii i-au spus: „muzică”! şi de atunci, într-un fel sau într-altul, sunetele i-au ordonat vârstele (altfel, ideile sale asupra propriei persoane par destul de năstruşnice, în lumina trecerii vremii)... Mai întâi a cântat la pian, cândva la chitară, după aceeea s-a aşezat la masa de scris despre muzică, apoi a tăiat benzile de magnetofon în radio, de curând s-a aşezat în faţa tastaturii, cu căştile pe urechi, cu softul în faţă şi microfonul alături.... da, da, a avut coroniţă, a fost şefă de an, a purtat pantaloni rupţi şi a trecut de la părul lung la părul foarte scurt, a ascultat Beethoven tot în acelaşi timp în care mergea la concerte rock; cu timpul – i se pare că devine tot mai înţeleaptă şi dezvoltă o pasiune pentru experimental – muzică de improvizaţie şi colaje de sunete... descoperă viaţa oraşului în care trăieşte, prin experienţa primită în călătorii şi discuţiile cu cei din jurul ei... este adepta fuziunii genurilor muzicale şi îi plac colaborările adevărate dintre artişti din medii sociale şi culturi diferite. Nu crede în rivalitate; are un frate şi câţiva prieteni buni; este vegetariană; în ultima vreme citeşte cărţi de istorie şi de ecologie acustică şi încearcă să se implice în programe sociale. Face şi fotografii. Din când în când mai publică un articol. A primit şi premii. Pur şi simplu îi place să lucreze în radio.



Ioana Bâldea (coordonator)


Mie îmi plac poveştile. Mai ales când au un sâmbure de realitate necizelată şi imposibil de încorsetat în şabloane ficţionale. Le colecţionez. Le scriu. Le înregistrez. Le gust. Le simt, câteodată. Mă plimb cu poveştile mele şi ale altora de la radio în presa scrisă, pe portaluri culturale şi oriunde se încheagă ele, din înregistrări, tăceri, întrebările mele, buclele naraţiunii care tot cum vrea ea îmi răspunde la salut.

Altfel, despre mine, nu ar fi multe de spus. Sunt jurnalist – am scris, am tradus, am publicat şi, dacă le iau pe toate la scuturat, cred că tot aici mă regăsesc cel mai bine, în marginea unui verb decantat în alambicuri mustind de vervă consacrată beletristic, sau decupat asimetric direct din viaţa de-acum 2, 12, 20, 200 de ani...



Adina Dragomir


Reporterul e ca un elev in clasa intai. Mie nu-mi plac oamenii care se grabesc. Cei care vor sa ajunga la gimnaziu fara sa treaca prin clasele primare sau la facultate fara sa treaca prin liceu. Cred cu tarie ca asa e si jurnalismul, desi, atunci cand am inceput munca de reporter, am simtit ca fac, laolalta, toate facultatile din lume.

Sunt un reporter cultural care deschide usi si intra pe geam (doar asa scrie in manuale ca trebuie sa faca un reporter adevarat, nu…?). Imi place sa cred, insa, in reverenta curajului meu. Pentru ca dincolo de fiecare usa, in spatele fiecarui geam pe care il “escaladez” se afla o poveste pe care o ascult ca un copil in clasa intai. Ma surprind curioasa, impresionata, uimita, melancolica, intrigata, flatata…de toate “facultatile” mele din fiecare zi.

Intr-o zi, mi-am dat seama ca toate starile astea prin care trec ar trebui date mai departe, celor care ne asculta. Sunt fericita cand imi iese acest miracol si foarte trista cand pastrez ceea ce simt doar pentru mine.



Daria Ghiu


Foto: Vlad Morariu

Întotdeauna mă privesc poveştile celorlalţi

Un artist mexican, Rubén Ochoa, spune poveşti înlănţuind fotografii. Povestea fiecărei fotografii aduce cu sine un cuvânt-cheie, cuvânt-cheie care devine apoi protagonistul noii imagini. Astfel, se formează un lanţ de poveşti care se nasc una din cealaltă. Pot spune despre mine acelaşi lucru. Am început cu povestea lui Apolodor, am fost apoi lăzăristă la umbra Cişmigiului, am absolvit Facultatea de Litere şi un masterat de editare. Am descoperit cerul senin al Toscanei şi al Umbriei, întins peste vestigiile Renaşterii, cerul Berlinului, care se ridică seară de seară ca o cortină în spatele căreia se naşte arta vie. Am renăscut la Florenţa şi am crescut la Berlin. Acum, la Bucureşti, sunt pe cale să închei studiile de masterat la Universitatea de Arte. Continui să cresc şi fiecare pas înainte creează o verigă dintr-un lanţ de experienţe spectaculoase. Scriu despre artă, vorbesc despre artă, construiesc din cuvinte povestea celorlalţi, care devine astfel povestea mea.

StoryMania m-a făcut să-mi dau seama că toate poveştile celorlalţi mă privesc. Le privesc la rândul meu şi îmi doresc apoi să le rostesc. Pentru că povestitorii sunt motorul Lumii. Odată dispăruţi, Lumea stă pe loc.
Întotdeauna mă privesc poveştile celorlalţi.



Adela Greceanu

Foto: Cato Lein

Adela Greceanu este scriitoare şi jurnalistă de radio. S-a născut la Sibiu în 1975, a studiat jurnalistica, iar din 1998 lucrează la Radio România Cultural şi trăieşte în Bucureşti. A debutat în 1997 cu volumul de poezie Titlul volumului meu, care mă preocupă atât de mult..., Editura Eminescu, pentru care a obţinut Marele Premiu „Cristian Popescu” şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Sibiu. Au urmat volumele de poezie Domnişoara Cvasi, Editura Vinea şi Înţelegerea drept în inimă, Editura Paralela 45. Marin Mincu a publicat în 1998 antologia critică numită Poezia română actuală. De la Adela Greceanu la Leonid Dimov. În 2008 Adela Greceanu a publicat romanul Mireasa cu şosete roşii, Editura Polirom. Adela Greceanu a susţinut lecturi în ţară şi în străinătate (Viena, Berlin, Leipzig, Medana, Göteborg, Stockholm, Uppsala, Budapesta, Genova), iar fragmente din cărţile sale au fost traduse în germană, engleză, suedeză, bulgară, greacă, maghiară, italiană, turcă, slovenă. În prezent realizează emisiunea de literatură Noua revistă vorbită la Radio România Cultural şi colaborează la După 20 de ani. Poveşti adevărate şi Storymania, proiecte marca Radio România Cultural.



Raluca Rădulescu





Daniela Vasile


Am încercat cam tot ce aş fi putut încerca profesional la Radio România din ‘91 secolul trecut şi pîna acum: să fiu documentarist, reporter, redactor, să fiu realizator de emisiuni şi producător, să editez şi să ilustrez programe complexe, să fac proiecte şi bugete, să fac orice cap-coadă în talk-show-uri de tot felul şi în emisiuni de tip documentar sau magazin, să fiu la fel ca şi colegii mei mai “mari” şi să fiu altfel decît ei, să fiu în ton cu generaţiile prezente şi receptivă la cele viitoare, am încercat să fiu eu însămi…

Am reuşit – într-o statistică personală.

Şi dacă tot scriu acest résumé spre final de an, îmi permit să mai trag o linie şi să spun că mă simt împlinită pe cele trei coordonate prezente: Chef de vorbe, StoryMania şi Actualitatea psi la Radio România Cultural.

Totuşi, mi-a mai rămas ceva de făcut: Să o iau de la capăt.
  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

0 Response to "Echipa de povestaşi"

Trimiteți un comentariu

Copyright 2009 StoryMania
Free WordPress Themes designed by EZwpthemes
Converted by Theme Craft
Powered by Blogger Templates