Calatorie la Leipzig sau oriunde altundeva



Te trezeşti de dimineaţă, te uiţi încă o dată, atent, ca ferestrele să fie toate închise, îţi arunci rucsacul pe umeri şi apuci drumul către aeroport. Când mergeai cu părinţii şi bunicii la munte te pregăteai îndelung, mergeai în gară cu ore înainte de venirea trenului; vrei să păstrezi câte ceva din acele obiceiuri, aşa că nu ţi-ai luat haine elegante, iar rucsacul este vechiul tău tovarăş portocaliu de drum. Pe culoarele aseptice ale aeroportului te simţi stingher, singur în jeanşii tăi destul de rupţi, cărând monstrul acela diform - când toţi ceilalţi s-au aliniat standardului “valiză pe roate cu mâner extensibil”.

Îţi spui numele - o altă incertitudine - şi primeşti biletul. De-acum eşti sigur - vei zbura.

Leipzig - oraş al anilor 2000, prins între statuia lui Bach din faţa bisericii Sfântul Toma, o stradă a culturilor alternative, un seminar pentru jurnaliştii din Europa Centrală şi de Est, record shop-uri, cluburi, flaşnete şi überalles starea de aeroport.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cimitirul Vesel - sau cum sfarsitul inseamna un nou inceput. O emisiune realizata de Adina Dragomir pentru Radio Romania Cultural



Sub aceasta cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi cetea ea

De cu tânăr copilaş
Io am fost Stan Ion Pătraş,
Să mă ascultaţi, oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni.



Viziuni în antiteză… asupra morţii. La Săpânţa oamenii văd moartea diferit: o ignoră, nu o iau în serios. La Săpânţa, moartea este un început, nu un sfârşit. Oamenii învaţă să accepte propriul sfârşit cu seninatate şi să se pregătească pentru un nou început.
Dumitru Pop Tincu este urmaşul lui Stan Ion Pătraş, fondatorul Cimitirului Vesel. El mi-a spus povestea cimitirului şi a săpânţenilor.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Viena alternativă



O călătorie radio, de principiu, prin Austria. În mod special, prin Viena.
Invitaţi: Bogdan Ghiu, Lou Gelehrter, copii ai fostului comunism, alţi backpackeri şi
turişti culturali.
Via facebook.com, telefon internaţional cu Peru, norul vulcanic, basist de rock experimental, Prater, Hundertwassser etc.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Decat o Revista - sau de ce am vrut sa spun...decat o poveste. O emisiune de Ioana Baldea pentru Radio Romania Cultural

Nu-mi mai aduc aminte exact cand am facut prima oara o emisiune despre reviste. Ce vor, de ce vor, de la cine si cum, si cat, si toate astea...







De atunci, am trecut prin interviuri cu fotografi, reporteri, redactori-sefi, cititori, detractori, amatori...Am inregistrat corespondente de la Paris si de la New York. Am rasfoit on air pagini prin care se perindau modele, campanii umanitare, logo-uri, motto-uri, brand-uri, aere, fasoane si, de ce sa nu recunosc, si bucatele genuine de opinie perfect comestibila, pusa in pagina intr-un fel apetisant.





Despre DoR m-am hotarat sa spun o poveste cu sound si layout dupa ce am rasfoit primul numar. Asa se prescurteaza Decat o Revista. DoR. E initiativa unui grup de oameni cu opinie de a-si face, singuri, o revista in care sa nu fie legati de maini si de picioare. In care sa ancorez chiar si eu, cititorul mult prea des maturat din pagina de clisee, ifose sau, pur si simplu, de inertii editoriale.






Povestea DoR mi-au spus-o, intr-un fel, pionierii ei - Cristian Lupsa, Raymond Bobar, Smaranda Schiopu si Ani Sandu.




Mi-au spus-o si cativa oameni cu...opinie care, din pacate, nu prea mai citesc reviste.




Andra Ailincai, event designer





Cristina Duta, training coordinator




Madalina Paun, jurnalist



Am vrut sa aflu cum se face o revista si am ajuns la cu totul alte intrebari - pentru cine o faci? Cat poate supravietui, neadapostita fiind de palaria emfatica a unui trust mare? Si in ce masura e perisabil sau nu ingredientul magic care ne-a adunat, pe toti, in jurul unei reportofon si-n majuscula unui titlu: OPINIA.







  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Fata cu cercel de perla. O emisiune de Ioana Baldea pentru Radio Romania Cultural




Imi plac. Si cerceii, si Vermeer, si Scarlett Johansson, si Haga, si Delft, si Proust, si locurile pitoresti, care-ti umplu cateva de ore din viata de parca ai fi primit un cadou frumos. Intamplarile cu giuvaeruri...ca de curtezana.



Asa ca...am hotarat sa spun o poveste in care sa le aduc pe toate. Frumuseti din alte timpuri, cu podoabe complicate la urechi, la turban, pe vesmintele scumpe, aranjate in cute si falduri de vopsea de un pictor celebru.








Arta. A marilor si micilor maestri, transformata in naratiune de un veritabil pasionat de Vermeer - Quentin Buvelot, curator sef la Mauritshuis, Galeria Regala Olandeza de la Haga.


http://www.mauritshuis.nl/index.aspx?siteid=54

Frivolitati. Ale mele. Care port cercei, de perla si nu numai, cu drag, cu nostalgie, cu gandul la Fornarina, la Velata, la Liz Taylor, la Vittoria Caldoni, la Helene Fourment, la Angelina Jolie, la Isabella d'Este, la Maria de Medici, la Fata cu cercel de Perla. Frumoasa. Necunoscuta. Transformata in poveste de un autor ca nimeni altul - Johannes Vermeer.

















  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Mic tratat gastronomic pentru pofticiosi si rafinati. O emisiune de Ioana Baldea pentru Radio Romania Cultural




Totul despre...gastronomie. Asta va propun. Si inca in doua episoade. Un mic tratat
vegetarian, vegan, gourmet si slow food de alimentatie contemporana (cu Georgiana Ilie, jurnalist; Jonathan Safran Foer, scriitor; Ilse Mohri,
chef, Ruxandra Constantina, apfitoterapeut MED AS, Iulia Blaga critic de film).

De la catelul din cescuta de espresso, fotografiat de Georgiana, la strudelul nocturn preparat la indicatiile lui Ilse, de la paste italienesti cu fructe de mare la spuma estoniana de petale de trandafiri, am calatorit prin bucatarii de toate felurile. Titrate, improvizate, utilate sau imaginare. Cu Julia Child, cu Ratatouille, cu Doamna si Vagabondul uniti intr-un sarut Disney de o spagheta norocoasa.




Am vorbit despre mancare sanatoasa, gustoasa, ideologizata, infestata de E-uri sau epurata de toxine, dupa cum au gasit de cuviinta invitatii mei.



Eu si colegul meu de la butoane, Bogdan Florea, am inghitit in sec si am plecat intins spre bucatariile proprii. Acolo unde am savurat, dincolo de experiment culinar si trend gastronomic, gustul unor conversatii zemoase, condimentate, unice prin verva calorica a unor oameni care iubesc sa dezbata ce e in farfurie. Pentru cunoscatori si pentru...inocenti.



Bon appetit!
  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Sacrul de pe uliţă - biserici de lemn din Maramureş. O serie de documentare de Raluca Rădulescu pentru Radio România Cultural


Despre bisericile de lemn din Transilvania s-au scris teze de doctorat, tratate şi studii de tot felul. S-au publicat cărţi şi albume. Au fost şi sunt în continuare un subiect... la modă.

Opt biserici de lemn din Maramureş au intrat în anul 1999, în patrimoniul mondial UNESCO. Sunt biserici de lemn, vechi de sute de ani. Şi le-am căutat... la ele acasă în Maramureş. Sunt nu mai puţin de 100. Plus vreo 18 care astăzi se află pe teritoriul Ucrainei. Cele mai multe au rămas în Maramureşul istoric: 45. În Lăpuş mai sunt 30. În Ţara Chioarului mai sunt 18, iar în Ţara Codrului au rămas în picioare doar 7.
Nu sunt întotdeauna uşor de găsit. La unele te duce... drumul. Pe altele trebuie să le cauţi, să le ştii sau să-i rogi pe localnici să te îndrume. Altfel e sigur că mai devreme sau mai târziu, te rătăceşti. Uneori nici măcar GPS-ul nu mai găseşte traseul. Însă imposibil este să alegi: toate sunt frumoase. Fiecare e specială în felul ei. Eu am lăsat hazardul să hotărască şi să-mi scoată în cale ce crede de cuviinţă...






Aşa a început povestea documentarelor despre bisericile de lemn din Maramureş.


Acum sunt împărţite... frăţeşte în trei ediţii STORYmania:


Biserici de lemn din Chioar
 Biserica de lemn din Remetea Chioarului
Bisericile de lemn din Şurdeşti
Biserica de lemn din Chechiş (Baia Mare)



Biserici de lemn din Chioar şi Codru
Biserica de lemn din Vălenii Şomcutei
Biserica de lemn din Stejera
Biserica de lemn din Buzeşti



  
Biserici de lemn din Maramureşul istoric
Biserica de lemn din Deseşti
Biserica de lemn din Călineşti
Biserica de lemn din Bârsana
Biserica de lemn din Ieud (deal)


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

o posibila poveste a jazzului romanesc in doua parti



Dacă ar fi să povestesc jazzul american, aş înghiţi câteva pahare de whisky, aş fuma un trabuc, mi-aş ascunde privirea sub pălărie, aş aştepta o vreme înainte de a spune cu o voce de fum că totul a-nceput pe străzile deocheate din Chicago. ...
Dar sunt atât de departe de acea lume.
Un ocean, o istorie, o societate; îndeajuns de departe e ţara mea pentru a părea că nici n-ar trebui să vorbim despre jazz aici....dar oricine ar crede astfel, s-ar înşela. Mai mult, pentru ţara mea, jazzul a jucat un puternic rol social pe parcursul timpului şi a fost rând pe rând înţeles ca simplă muzică de dans, ca muzica libertăţii şi a bunul simţ, supapă politică în perioada comunismului, nostalgie, afacere, elită în anii de după ’89.

România a cântat jazz încă de la începutul secolului, sincopele şi notele tulburi s-au infiltrat în viaţa de oraş a locurilor acestora, doamnele şi domnii din epocă grozav mai săltau în ritm.
La data de 23 august 1944 Regele Mihai I, într-o proclamatie catre tara, anunta iesirea României din razboiul contra Natiunilor Unite, în timp ce maresalul Ion Antonescu si ministrii sai erau arestati. La putere era înscaunat un guvern format de noua coalitie Blocul National Democratic, din care faceau parte taranistii, liberalii, social-democratii si comunistii. România a intrat în sfera de influenta a URSS.
Pentru jazzul autohton a început o nouă epocă politică. Rockul, popul, care prindeau din ce în ce mai mult teren în gustul tinerilor din întreaga lume, datorită radiului şi industriei în continuă dezvoltare a caselor de discuri, erau interzise de regimul communist. Versurile lor erau considerate o adevărată ameninţare la adresa societăţii noastre. Dar cu jazzul….era altă poveste.
...
În decembrie 1989 s-a jucat cartea sângeroasă a libertăţii şi a democraţiei.
Ce s-a întâmplat cu jazzul după acea iarnă? A devenit el muzica noii generaţii sau a intrat într-un con de umbră mai degrabă? Şi dacă da, de ce s-ar fi produs acest fenomen? Din motive financiare? Din motive ale unei lipse spirituale?
Poate, chiar, ceea ce timp de 80-90 de ani a fost numit jazz, se transformă, devine altceva, iar acest produs muzical-conceptual are nevoie de un nou nume. Poate, peste câţiva ani, noile istorii ale muzicii vor vorbi într-o nouă definire a muzicii de „originile noului gen în stilul improvizatoric care caracteriza jazzul”. Să fie jazzul chiar un gen pe cale de dispariţie?

La astfel de întrebări am încercat să răspund căutând muzicieni care, într-un fel sau altful, au fost influenţaţi de anumite idei adunate sub denumirea jazz, chiar dacă – de-a lungul timpului - au migrat către alte forme de expresie muzicală. Unii chiar au ales alte locuri ale lumii pentru a-şi dezvolta aptitudinile artistice într-ale ethosului jazzistic.
Ascultaţi. Invitaţi la microfon: pianistul si profesorul Mircea Tiberian, Virgil Mihaiu preşedintele ICR Lisabona, Florian "Moşu" Lungu, contrabasistul şi compozitorul Vlaicu Golcea, chitaristul Sorin Romanescu, Saşa Liviu Stoianovici membru fondator Nu şi Apa Neagră, saxofoniştii Mihai Iordache şi Cătălin Milea, pianistul Lucian Ban.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Fascinatia spatiului exotic. O emisiune de Ioana Baldea pentru Radio Romania Cultural





S-a intamplat dupa ce am vazut Avatar-ul lui James Cameron. Desi cred ca aveam de mult germenii ideii in minte.

De ce avem nevoia de Pandora? De El Dorado? De Atlantida?

De ce ne cheama Sudul? De ce ne cheama Nordul? Ce au in comun desertul si Aurora Boreala? Pe scurt, in ce sta fascinatia ca de magnet a unui spatiu exotic care se cere mereu descoperit, creat, recreat, visat, idealizat ca o varianta personalizata de Eden sau de Infern?

Fie ea reala sau 3D, calatoria spre tentantele spatii ale misterului mi s-a parut un pretext de conversatie si de fantezie mai mult decat incitant.

Despre Sud am vorbit cu Daniela Zeca Buzura, autoarea Istoriei romantate a unui safari, un volum care ne poarta printre secretele, mirodeniile, miresmele si insinuarile Magrebului in fraze somptuoase, care curg lenes si bogat dinspre viziunea occidentala in iatacul tainic al Orientului.





Fotografii de Mihai Adrian Buzura




Despre Nord mi-a povestit Joanna Kavenna, pornind de la Ice Museum, o calatorie literara in timp, inapoi in enigmatica Thule, careia autoarea ii pune eticheta de travelogue imaginar.









Sud si Nord. Pandora si Campiile Elizee. Paradis artificial si infernuri explorate cu minutie dantesca. Pe firul lor am pornit intr-o expeditie sonora de doua episoade, populate de colegul meu, Bogdan Florea, cu pasari, nisipuri in furtuna, gheturi pe care patineaza crivatul si animale fantastice abia intrezarite intre sunetele oazei si cele ale Polului.

Va invit intr-o lume exotica, amenintatoare, solara, tenebroasa, a carei eterna chemare vorbeste despre nevoie de a explora, din ce in ce mai profund, un sine invesmantat in incandescenta propriei imaginatii.
  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Teatrul de improvizaţie




Cîţi oameni au curaj să iasă pe scenă fără să ştie nimic? Improvizatorul ajunge să adore această stare de punct zero, de nimic, starea asta devine esenţa creaţiei. (Vlad Massaci - foto dreapta - sursa: http://www.artactmagazine.ro)

Regizorul Vlad Massaci este cel care a adus în România conceptul de teatru sport în 2003. În următorii ani, tinerii actori care au primit antrenamentul au înfiinţat trupe de teatru de improvizaţie sau au sprijinit la rîndul lor alţi actori atraşi de acest gen de spectacol.

Teatrul de improvizaţie şi, în forma sa de competiţie, teatrul sport cîştigă tot mai multă popularitate şi la noi, tinzînd spre cotele atinse de decenii în Occident.


De unde vine farmecul show-ului de improvizaţie?

Ceea ce se vede cu ochiul liber se poate concentra în formula: talent plus spontaneitate plus imaginaţie şi umor, alături de un public deschis şi creativ. Dar succesul teatrului de improvizaţie presupune încă multe alte ingrediente, dupa cum am aflat atît de la regizorul Vlad Massaci, cît şi de la membrii trupei Improvisneyland

(foto stînga: o parte a trupei Improvisneyland alături de mine în studioul Radio România Cultural)

Povestea
a fost spusă de Daniela Vasile la Radio România Cultural în 17 noi. 09, cu reluare în 26 ian.10 şi o puteţi asculta şi aici:



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

...Şi bicicletele se împuşcă, nu-i aşa? O emisiune de Daria Ghiu pentru Radio România Cultural




Povestea bicicletelor începe de la o roată mare şi una mică. De la o şa, un cadru de lemn şi mult curaj. Porneşte de la Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti şi continuă cu o istorie contemporană a bicicletelor. Roţile din lemn sau fier au devenit oţel sau fibră optică. Viaţa bicicletei piere astăzi prin nefolosire, prin abandon, prin decizia fiinţei vii de a o lăsa la un moment dat deoparte... prin înlocuirea ei cu alta: mai nouă, mai tânără, mai performantă.
Pe artistul Eduard Constantin îl interesează spaţiul public, iar proiectele sale artistice fac întotdeauna zoom pe acele lucruri pe care noi, ceilalţi, nu le vedem, cum se spune, din prima. Eduard Constantin face ceea ce noi nu mai reuşim în goana noastră. Priveşte altfel... Calcă atent pe stradă şi apoi ne face şi pe noi atenţi la ea. Aşa au apărut bicicletele abandonate pe lentila aparatului său de fotografiat. Sute de fotografii.
Aceeaşi idee a recuperării memoriei acestor prelungiri mecanice pe două roţi a descoperit-o artistul Dan Perjovschi, în nesfârşitele sale drumuri la picior prin lumea largă.
Vă invit să ascultaţi o poveste despre viaţă, abandon, inutil, spaţiu public, copilărie. Alături de o nostalgică a vechilor biciclete şi de artiştii Eduard Constantin şi Dan Perjovschi.
Le mulţumesc lor pentru privirea atentă în jurul nostru şi lui Ştefan Munteanu, cel care a ilustrat muzical această emisiune: cu zgomotul străzii şi al bicicletelor.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS
Copyright 2009 StoryMania
Free WordPress Themes designed by EZwpthemes
Converted by Theme Craft
Powered by Blogger Templates