o posibila poveste a jazzului romanesc in doua parti



Dacă ar fi să povestesc jazzul american, aş înghiţi câteva pahare de whisky, aş fuma un trabuc, mi-aş ascunde privirea sub pălărie, aş aştepta o vreme înainte de a spune cu o voce de fum că totul a-nceput pe străzile deocheate din Chicago. ...
Dar sunt atât de departe de acea lume.
Un ocean, o istorie, o societate; îndeajuns de departe e ţara mea pentru a părea că nici n-ar trebui să vorbim despre jazz aici....dar oricine ar crede astfel, s-ar înşela. Mai mult, pentru ţara mea, jazzul a jucat un puternic rol social pe parcursul timpului şi a fost rând pe rând înţeles ca simplă muzică de dans, ca muzica libertăţii şi a bunul simţ, supapă politică în perioada comunismului, nostalgie, afacere, elită în anii de după ’89.

România a cântat jazz încă de la începutul secolului, sincopele şi notele tulburi s-au infiltrat în viaţa de oraş a locurilor acestora, doamnele şi domnii din epocă grozav mai săltau în ritm.
La data de 23 august 1944 Regele Mihai I, într-o proclamatie catre tara, anunta iesirea României din razboiul contra Natiunilor Unite, în timp ce maresalul Ion Antonescu si ministrii sai erau arestati. La putere era înscaunat un guvern format de noua coalitie Blocul National Democratic, din care faceau parte taranistii, liberalii, social-democratii si comunistii. România a intrat în sfera de influenta a URSS.
Pentru jazzul autohton a început o nouă epocă politică. Rockul, popul, care prindeau din ce în ce mai mult teren în gustul tinerilor din întreaga lume, datorită radiului şi industriei în continuă dezvoltare a caselor de discuri, erau interzise de regimul communist. Versurile lor erau considerate o adevărată ameninţare la adresa societăţii noastre. Dar cu jazzul….era altă poveste.
...
În decembrie 1989 s-a jucat cartea sângeroasă a libertăţii şi a democraţiei.
Ce s-a întâmplat cu jazzul după acea iarnă? A devenit el muzica noii generaţii sau a intrat într-un con de umbră mai degrabă? Şi dacă da, de ce s-ar fi produs acest fenomen? Din motive financiare? Din motive ale unei lipse spirituale?
Poate, chiar, ceea ce timp de 80-90 de ani a fost numit jazz, se transformă, devine altceva, iar acest produs muzical-conceptual are nevoie de un nou nume. Poate, peste câţiva ani, noile istorii ale muzicii vor vorbi într-o nouă definire a muzicii de „originile noului gen în stilul improvizatoric care caracteriza jazzul”. Să fie jazzul chiar un gen pe cale de dispariţie?

La astfel de întrebări am încercat să răspund căutând muzicieni care, într-un fel sau altful, au fost influenţaţi de anumite idei adunate sub denumirea jazz, chiar dacă – de-a lungul timpului - au migrat către alte forme de expresie muzicală. Unii chiar au ales alte locuri ale lumii pentru a-şi dezvolta aptitudinile artistice într-ale ethosului jazzistic.
Ascultaţi. Invitaţi la microfon: pianistul si profesorul Mircea Tiberian, Virgil Mihaiu preşedintele ICR Lisabona, Florian "Moşu" Lungu, contrabasistul şi compozitorul Vlaicu Golcea, chitaristul Sorin Romanescu, Saşa Liviu Stoianovici membru fondator Nu şi Apa Neagră, saxofoniştii Mihai Iordache şi Cătălin Milea, pianistul Lucian Ban.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

1 Response to "o posibila poveste a jazzului romanesc in doua parti"

  1. alexandru mircea says:
    10 martie 2010, 20:40

    felicitari pentru emisiune, e interesanta. ce nu mi-a placut e ca nu sunt "normalizate" inregistrarile: pentru partile vorbite trebuie sa dau tare volumul, si apoi sa dau incet cand intra muzica. neplacut si time-consuming (ma tine langa boxe).

Trimiteți un comentariu

Copyright 2009 StoryMania
Free WordPress Themes designed by EZwpthemes
Converted by Theme Craft
Powered by Blogger Templates